Cand apelam la un mediator ?

Orice conflict poate fi mediat, daca legea nu prevede altfel. Interdictiile se refera la dispute privind: drepturi strict personale, cum sunt cele referitoare la statutul persoanei, dreptul la viata, la integritate corporala, la onoare, la imagine, la nume, etc. Daca partea interesata doreste sa incerce solutionarea unui conflict pe cale amiabila, este libera sa se adreseze mediatorului, indiferent de natura conflictului sau. Partea interesata se poata adresa mediatorului chiar daca are deja un litigiu pe rol cu partea adversa, in orice faza a judecatii. Totusi, exista situatii expres prevazute de lege, in care, incepand cu 01.08.2013 a devenit obligatorie parcurgerea unei proceduri prealabile de participare la sedinte de informare privind avantajele medierii.




Ce rol are un mediator ?

Mediatorul o persoana specializata, autorizata in conditiile legii de catre Consiliul de Mediere din Romania. Mediatorul nu gaseste solutii in locul partilor, nu isi impune punctul de vedere, ci doar faciliteaza negocierile, incurajeaza partile sa solutioneze conflictul si vegheaza la ajungerea unui acord legal, reciproc convenabil partilor. Mediatorul este instruit in aplicarea de tehnici specifice de comunicare si negociere, astfel incat sa determine partile sa fie deschise, impaciuitoare, sa caute impreuna solutii si sa inteleaga beneficiile solutionarii conflictului pe calea medierii.